Ne așteaptă o nouă zi cu ploi puternice de scurtă durată, vijelie și grindină. Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea meteo este valabilă astăzi, cu începere de la ora 13:00 și până la ora 22:00.
”Pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-25 l/m2 ) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-18 m/s”, anunță Serviciul Hitrometeo.
Avertizarea este valabilă pentru toată Republica Moldova, cu excepția raioanele Dondușeni, Edineț, Briceni și Ocnița.