Ministerul Energiei își propune să atragă operatori privați pentru alimentarea cu combustibil a avioanelor pe Aeroportul din Chișinău

Serviciile de alimentare cu combustibil a aeronavelor pe Aeroportul din Chișinău ar putea fi transmise unor operatori privați, după ce statul a preluat complexul petrolier de pe teritoriul aerogării, gestionat anterior de compnia Lukoil Moldova. Subiectul a fost discutat de ministrul Energiei Dorin Junghietu, în cadrul vizitei sale din SUA, unde a avut o întrevedere cu reprezentanții Biroului de Control al Activelor Străine al Trezoreriei SUA

„Ministrul (…) a discutat despre finalitatea procesului de revenire în proprietatea statului a activelor de alimentare cu combustibil de aviație de la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. În acest context, reprezentanții biroului OFAC au vorbit despre etapele tehnice aflate în desfășurare privind evaluarea și aprobarea negocierilor și tranzacțiilor pentru preluarea activelor Lukoil International GmbH. Ministrul Energiei a subliniat angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a păstra controlul asupra activului de la aeroport, menținând totodată posibilitatea de a atrage operatori privați cu experiență, după modelul practicilor europene, unde serviciile de alimentare a aeronavelor sunt asigurate de cel puțin doi operatori”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Doin Junghietu a avut, la Washington, și întrevederi cu demnitari din cadrul Departamentului de Stat, inclusiv secretarul adjunct pentru Europa și Eurasia din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Christopher Smith, directorul pentru Afaceri Est-Europene, Kevin Covert. 

„Un subiect central al agendei l-a constituit accelerarea cooperării privind construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș, proiect strategic pentru interconectarea deplină a sistemului energetic al Republicii Moldova cu piața europeană. Cu o lungime totală de aproximativ 190 km – dintre care 70 km pe teritoriul Republicii Moldova și 120 km pe teritoriul României – aceasta va deveni a treia linie electrică de 400 kV dintre cele două state. Proiectul este finanțat integral de Statele Unite printr-un grant de 130 de milioane de dolari și reprezintă o investiție strategică în creșterea independenței energetice a Republicii Moldova, diversificarea rutelor de aprovizionare și sporirea fiabilității sistemului electroenergetic”, se mai arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...