Miniștrii Apărării și de Externe ai UE se reunesc la Bruxelles pentru discuții despre sprijinul militar pentru Ucraina și reînarmarea Europei

Miniștrii apărării și ai afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc marți, 20 mai, la Bruxelles, în cadrul a două sesiuni succesive ale Consiliului Afaceri Externe, având pe agendă sprijinul militar pentru Ucraina, reînarmarea continentului și evoluțiile recente din Orientul Mijlociu.

În prima parte a zilei, discuția va fi dedicată miniștrilor apărării, care vor discuta sprijinul oferit Ucrainei. Aceștia vor avea un schimb informal de opinii prin videoconferință cu ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, în prezența noului secretar general al NATO, Mark Rutte, transmite Agerpres.

Discuțiile vor viza și implementarea Cărții Albe a Apărării Europene – Readiness 2030, precum și planul ReArm Europe, o inițiativă amplă de relansare a industriei europene de apărare.

Diplomați europeni citați de AFP au declarat că statele UE au ajuns la un acord de principiu pentru lansarea achizițiilor comune de armament, în cadrul unui program de circa 150 de miliarde de euro, intitulat „Safe”. Acesta va permite finanțarea colectivă a proiectelor strategice în domenii precum muniții, rachete, drone și sisteme de apărare antiaeriană, unde oferta europeană este în prezent insuficientă.

Proiectele vor trebui realizate în proporție de minimum 65% de către industria europeană, cu restul de maximum 35% provenind din țări terțe, precum SUA. De asemenea, se vor institui măsuri tehnice stricte pentru a împiedica accesul sau controlul de la distanță al echipamentelor sensibile de către entități externe.

State terțe precum Norvegia și Ucraina pot participa deja la acest program, iar Regatul Unit a semnat luni un parteneriat de securitate cu UE care îi va permite integrarea deplină în „Safe”, fiind considerat, în acest context, producător european.

La prânz, miniștrii apărării vor participa la o sesiune a Consiliului director al Agenției Europene de Apărare (EDA).

După-amiaza este rezervată reuniunii miniștrilor de externe, care vor discuta din nou despre războiul din Ucraina, în cadrul unei videoconferințe cu ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga. Consiliul Afaceri Externe va aborda și evoluțiile recente din Orientul Mijlociu și Siria, potrivit agendei oficiale.

Acordul de principiu privind programul „Safe” urmează să fie oficializat miercuri în cadrul COREPER, urmând ca un acord final să fie adoptat în 27 mai, la următoarea reuniune a miniștrilor de externe din UE.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...