Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, vine mâine la Chișinău

Primăria Municipiului Chișinău a anunțat că mâine, 2 aprilie, accesul persoanelor va fi limitat temporar în anumite locuri publice din capitală, ca urmare a vizitei oficiale a ministrului de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, aflată la sfârşit de mandat. Aceasta se află astăzi, 1 aprilie, la Kiev, urmând să sosească mâine la Chișinău pentru a vizita instituțiile de stat ale Republicii Moldova.

Potrivit autorităților, măsurile de securitate vor fi implementate de poliție între orele 08:00 și 22:00 și vor afecta centrul orașului, precum și arterele care leagă Chișinăul de Aeroportul Internațional.

„În acest interval, vor fi interzise temporar întrunirile, manifestările de masă, lucrările de reparație a drumurilor sau a rețelelor de utilități (electrice, termice, apeduct, canalizare), precum și tăierea arborilor în perimetrul străzilor pe care se va deplasa coloana oficială”, transmite Primăria într-un comunicat.

Ultima vizită a Annalenei Baerbock la Chișinău a avut loc pe 17 septembrie 2024, în contextul celei de-a cincea ediții a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova. De la preluarea mandatului său în decembrie 2021, ea a efectuat trei vizite în capitala Republicii Moldova, în special ca parte a sprijinului acordat de Germania pe fondul crizei regionale generate de războiul din Ucraina.

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a sosit astăzi la Kiev pentru ceea ce este probabil ultima sa vizită în această funcție, în contextul apropierii de finalul mandatului actualului guvern al Germaniei. Aceasta reprezintă cea de-a 11-a sa deplasare în Ucraina, transmite European Pravda.

La sosire, oficialul german a anunțat că Berlinul va oferi Ucrainei încă 130 de milioane de euro pentru ajutor umanitar și eforturi de stabilizare.

„Având în vedere impasul din relațiile dintre SUA și Rusia, este absolut esențial ca noi, europenii, să demonstrăm că nu există îndoieli: suntem alături de Ucraina și o sprijinim mai mult ca oricând”, a declarat Baerbock.

În cadrul vizitei sale la Kiev, Baerbock are programate întâlniri cu politicieni și reprezentanți ai societății civile, discuțiile urmând să includă și progresele Ucrainei în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...