Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la București: Moldova nu mai consumă gaze naturale rusești din 2022

Republica Moldova nu mai consumă gaze naturale rusești în partea dreaptă a Nistrului încă din noiembrie 2022, a anunțat ministrul Energiei Dorin Junghietu în cadrul deschiderii oficiale a evenimentului ENERGY EXPO 2025 de la București.

Alături de omologul său român, Sebastian Burduja, ministrul Junghietu a participat la panelul de deschidere al celui mai important forum regional dedicat energiei, desfășurat între 22–24 mai în capitala României. Evenimentul reunește lideri guvernamentali, experți și actori-cheie din industrie pentru a discuta viitorul energetic al regiunii, scrie omniapres.md. 

„Acesta a fost un moment de cotitură. Am înțeles că securitatea energetică este inseparabilă de securitatea națională. De atunci, am diversificat sursele, am investit în infrastructură și am accelerat integrarea în piața energetică europeană”, a declarat ministrul Junghietu.

Acesta a evidențiat sprijinul esențial al României în procesul de transformare a sectorului energetic din Moldova – de la livrări de gaze și energie electrică, la proiecte de interconectare precum Vulcănești–Chișinău, Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș.

Junghietu a subliniat și progresele înregistrate în domeniul energiei verzi: Moldova a ajuns la peste 650 MW în energie regenerabilă, de opt ori mai mult decât acum patru ani. Investițiile în capacități de stocare vor depăși 190 milioane euro, a anunțat ministrul.

Totodată, Moldova a devenit membră a proiectului european pentru integrarea pieței spot de energie, cu lansarea oficială a pieței organizate în 2025, un pas important spre integrarea completă în piața UE.

În contextul diversificării aprovizionării pe termen lung, Junghietu a menționat contractul bilateral cu OMV Petrom pentru livrări de gaze din perimetrul Neptun Deep, utilizând coridorul vertical.

„Moldova a fost nevoită să-și reinventeze sectorul energetic într-un timp record. Astăzi suntem mai rezilienți ca niciodată”, a subliniat ministrul.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...