Ministrul Muncii, Alexei Buzu, susține că bani pentru indexarea pensiilor sunt, dar că trebuie „identificați” 

Autoritățile au bani pentru indexarea pensiilor, dă asigurări ministrul Protecției Sociale, Alexei Buzu.Potrivit lui, bugetul a fost aprobat pentru indexarea pensiilor cu 6,1%, iar Guvernul urmează să recurgă la rectificări, pentru a acoperi diferența de 4%/.

Reacția lui Buzu vine după ce în avizul la hotărârea Guvernului privind indexarea pensiilor era precizat că nu sunt suficiente resurse financiare pentru promovarea proiectului. 

„Menționăm că propunerea respectivă se consideră o măsură suplimentară, a cărei implementare va condiționa identificarea mijloacelor financiare din bugetul de stat. În concluzie, având în vedere lipsa surselor bugetare aprobate pentru indexarea pensiilor în cuantumul indicat, se propune promovarea proiectului exclusiv în condițiile identificării resurselor necesare pentru implementare”, se arată în avizul Guvernului. 

Buzu a explicat că formulările din proiectul de lege avizat miercuri de către Executiv sunt standarde și ar însemna că autoritățile își asumă să facă modificările necesare la buget pe parcursul anului. Mai mult, ministrul a punctat că asemenea proceduri au fost aplicate și atunci când se alocau banii pentru compensații.

„Am bugetat pentru indexarea pensiilor la 6,1%. Deja avem o parte din aceste resurse disponibile. Pentru diferență urmează să identificăm resurse. O parte vor fi din încasările la bugetul de asigurări sociale. Primele două luni arată că încasările sunt peste cele pe care le-am planificat”, a explicat ministrul Protecției Sociale, citat de realitatea.md.

Proiectul indexării pensiei cu 10 la sută, din 1 aprilie, a fost aprobat în prima lectură de Parlament. Documentul a fost susținut de 77 de deputați. De noile creșteri vor beneficia pensionarii cu venituri lunare mai mici de 16 100 de lei, atât cât a fost prognozat salariul mediu pe economie în 2025. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...