Ministrul Afacerilor Externe al României, Luminiţa Odobescu, a pledat luni, înainte de participarea la Consiliul Afaceri Externe (CAE), la Bruxelles, pentru un calendar predictibil al aderării R. Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. Totodată, șeful diplomației române a afirmat că statele UE trebuie să folosească „toate mijloacele” pentru a ajuta Ucraina aflată în război.
„Trebuie să implementăm rapid etape foarte importante, pentru un sprijin predictibil acordat Ucrainei, anume să stabilim fondul de sprijin pentru Ucraina, să deblocăm tranşa din Instrumentul european pentru pace, să ajungem la un acord politic la Consiliul European de săptămâna viitoare în ceea ce priveşte Mecanismul pentru Ucraina şi să avem un calendar predictibil al aderării pentru Ucraina şi R. Moldova”, a declarat Odobescu.
Oficialul român a mai spus că Ucraina trebuie să rămână o prioritate pe agenda Uniunii Europene și a subliniat importanța consolidării comunicării strategice între statele membre ale UE, considerată esențială pentru contracararea narativelor rusești.
Agenda reuniunii include, de asemenea, un schimb de opinii cuprinzător privind situaţia actuală dificilă din Orientul Mijlociu. Vor avea loc atât dezbateri formale în format UE-27, cât şi discuţii informale, separate, cu participarea mai multor miniştri de Externe din regiune.