Misiune diplomatică „discretă” în Rusia. Un oficial al lui Trump a purtat discuții cu reprezentanți ai Kremlinului la „Davosul lui Putin”

Un oficial american care supervizează proiectul de extindere a Casei Albe cu o nouă sală de bal a purtat în această vară discuții cu reprezentanți ai Kremlinului, în cadrul unei misiuni diplomatice discrete în Rusia, relatează Financial Times, citând persoane familiarizate cu situația.

Rodney Mims Cook Jr., președintele Comisiei pentru Arte Frumoase a SUA, a primit un pașaport diplomatic și a fost informat în detaliu înainte de a participa, în luna iunie, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, principalul eveniment economic organizat sub patronajul liderului de la Kremlin și supranumit uneori „Davosul lui Putin”.

Potrivit FT, Cook a beneficiat în Rusia de protecție diplomatică și s-a întâlnit cu mai mulți oficiali ai Kremlinului. Printre aceștia s-ar fi numărat Anton Kobiakov, un consilier de rang înalt al președintelui rus Vladimir Putin.

Sursele publicației susțin că Washingtonul speră ca emisari neconvenționali precum Cook să poată contribui la depășirea blocajului diplomatic privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Vizita a atras atenția și pentru că secretarul de stat american Marco Rubio declarase în iunie că „nu știa” despre existența unei delegații americane la forumul de la Sankt Petersburg.

Cook a fost primul oficial american care a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg din 2018. Statele Unite au boicotat evenimentul începând din anul următor, inițial în semn de protest față de arestarea unui important om de afaceri american, iar ulterior au continuat să îl evite după invazia rusă în Ucraina.

Cook, cunoscut pentru interesul său față de cultura și arhitectura rusă, și-a prezentat deplasarea drept o „vizită culturală”. În cadrul unei dezbateri intitulate „Rusia-SUA: Dialogul culturilor”, oficialul american le-a arătat participanților fotografii cu vila sa din Atlanta, despre care a spus că a fost construită în stilul arhitecturii tradiționale rusești din lemn.

El a vorbit și despre bisericile, clădirile publice și reședințele istorice rusești la restaurarea cărora a contribuit de-a lungul anilor, după prima sa vizită în Rusia în anii 1990.

Cook a declarat pentru FT că îi cunoaște pe mulți dintre conducătorii instituțiilor culturale rusești și că la masa rotundă de la Sankt Petersburg s-a reîntâlnit cu numeroși „prieteni vechi”. Printre participanți s-au aflat și persoane aflate sub sancțiuni americane.

În timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu Vladimir Putin, Cook i-a transmis liderului rus „salutări bune din partea prietenului dumneavoastră, președintele Trump” și a afirmat că Washingtonul și Moscova au „multe idei” despre care ar putea discuta.

Putin i-a răspuns lui Cook folosind o metaforă din hochei, spunând că „trimite pucul înapoi” către Trump.

Cook a povestit că ulterior a procurat un puc de hochei și l-a așezat pe biroul Resolute din Biroul Oval, spre amuzamentul lui Donald Trump.

„Mesajul a fost transmis”, a spus oficialul american.

Cook nu a dorit să precizeze pentru Financial Times ce anume a discutat cu oficialii ruși, dacă Trump i-a cerut personal să desfășoare această misiune sau dacă intenționează să revină în Rusia.

Casa Albă a declarat că Statele Unite continuă să joace „un rol constructiv” în discuțiile cu ambele părți pentru încheierea războiului și că Trump rămâne optimist în privința posibilității obținerii unui acord de pace.

Un oficial american a susținut că participarea lui Cook la forum a avut loc în calitatea sa de președinte al Comisiei pentru Arte Frumoase și a urmărit dezvoltarea relațiilor culturale bilaterale.

În timpul vizitei, Cook a solicitat și o interpretare privată a Simfoniei nr. 7 a compozitorului sovietic Dmitri Șostakovici, scrisă în timpul asediului Leningradului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Oficialul american a susținut că muzica și cultura ar putea fi folosite pentru a crea condiții favorabile unei încetări a focului în Ucraina.

„Să folosim muzica drept motiv pentru o încetare a focului, să încheiem acest război și să consolidăm cu adevărat un tratat”, a declarat Cook pentru Financial Times.

Vizita sa la Sankt Petersburg s-a desfășurat chiar pe fondul intensificării atacurilor ucrainene cu drone asupra Rusiei. Cook a relatat că, în prima zi a forumului, a văzut urmările unui atac ucrainean asupra unei rafinării de pe râul Neva, în timp ce traversa Piața Palatului. Oficialul american a descris incidentul drept „prea aproape pentru a te simți confortabil”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...