Mitropolia Basarabiei și A.S.I.C.S., uniți într-o cauză nobilă. Persoanele aflate în nevoie vor primi, în fiecare duminică, prânzuri calde

ASICS Mitropolia Basarabiei

100 de prânzuri calde persoanelor aflate în nevoie vor fi oferite în fiecare duminică în urma unui acord semnat de Mitropolitul Petru al Basarabiei cu reprezentanții Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.).

Distribuția acestor prânzuri va fi realizată în două moduri: la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”( str. 31 August 1989, nr. 161,sediul Mitropoliei Basarabiei) și la domiciliul beneficiarilor, în funcție de cazurile identificate.

Acest acord de colaborare are ca scop principal sprijinirea proiectelor sociale în beneficiul comunităților Mitropoliei Basarabiei. Conform contractului, A.S.I.C.S. va oferi un suport semnificativ în susținerea categoriilor de persoane social-vulnerabile.

A.S.I.C.S. a fost reprezentată la semnarea acordului de Plamen Milanov, președinte de onoare, și de Alexandru Gîscă, președintele consiliului asociației.

Înaltpreasfinţitului Părinte Petru și-a exprimat profunda recunoștință față de sprijinul primit, iar Plamen Milanov a subliniat dorința sa de a dezvolta împreună cu Mitropolia Basarabiei și alte proiecte cu impact în comunitate.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram