
Organizația din R. Moldova a Partidului Social Democrat din România s-a lansat oficial în campania electorală pentru scrutinul prezidențial din 24 noiembrie din România, dar și celui parlamentar, care se va desfășura în 1 decembrie. În cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul PSD din Chișinău, liderul organizației locale, Iurie Ciocan, a punctat prioritățile formațiunii pentru viitorul ciclu de guvernare, inclusiv legate de relațiile cu românii din R. Moldova și din diasporă.
Iurie Ciocan i-a îndemnat pe cetățenii români din Republica Moldova, dar și cei plecați în străinătate să se mobilizeze și să participe activ la alegerile din România, tot așa cum s-au mobilizat la alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova, care s-au desfășurat recent.
Astfel, el a îndemnat cetățenii să-l susțină pe Marcel Ciolacu, liderul PSD și premierul României. Acesta s-a referit la programul de țară, elaborat de PSD pentru mandatul 2025-2028, și a menționat că, odată cu accederea PSD la guvernare România „s-a transformat într-un adevărat șantier”.
În ceea ce privește proiectele legate de R. Moldova, Iurie Ciocan a amintit despre intenția de a construi o autostradă de la Ungheni până la Chișinău, ca o continuare Autostrăzii Târgu-Mureș – Iași (A8), precum și construcția unor linii de cale ferată cu ecartament european în Republica Moldova, care să o conecteze cu infrastructura feroviară românească și europeană.
„România este unul dintre principalii finanțatori a programului guvernamental „Satul European”, investește în educația copiilor noștri, prin modernizarea și dotarea instituțiilor de învățământ, asigură copiii noștri cu autobuze școlare și multe alte proiecte foarte concrete, foarte practice și foarte necesare. Iată de ce, îndemnul meu către cetățenii români din Republica Moldova, dar și cei aflați peste hotare să fie alături de domnul Marcel Ciolacu și să-l susțină la alegeri”, a spus liderul PSD în R. Moldova.
În ceea ce privește alegerile parlamentare din 1 decembrie, Iurie Ciocan a reiterat că va candida pe circumscripția 43, arondată diasporei, inclusiv cetățenilor români din R. Moldova, iar scopul său este de a face vocea românilor din afara granițelor auzită în Parlamentul României.
„Chiar și neavând această calitate, am reușit să-i conving pe colegii mei din România să includem în programul de guvernare un punct care se referă la sprijinirea veteranilor de la Nistru. Acesta prevede că ei, veteranii noștri, vor beneficia, din contul statului român, de asistență medicală și tratament recuperator în instituțiile de profil din România, așa cum beneficiază și veteranii din România”, a subliniat Iurie Ciocan.
În context, el a menționat că va depune eforturi pentru a soluționa inclusiv problemele de ordin birocratic ce țin de redobândirea cetățeniei române, dar și multe alte probleme, pe care le cunoaște foarte bine, întrucât este un om de-al locului care vede și aude ce se întâmplă.
„Inclusiv la ultimele alegeri prezidențiale din R. Moldova, ați demonstrat că sunteți o forță reală care poate influența decisiv lucrurile. Prin urmare, vă chem să vă implicați cu aceeași hotărâre și determinare și la alegerile din România, care este tot țara noastră, și să alegeți matur, conștient și responsabil. Aveți dreptul și puterea de a trimite în Parlamentul României pe cineva care să vă reprezinte cu adevărat”, le-a transmis Iurie Ciocan cetățenilor români din R. Moldova și diasporă.


