Nivelul remitențelor prin transferuri bancare a ajuns la cel mai mic prag din ultimii trei ani, iar tot mai puțini moldoveni se întorc acasă de sărbători. Despre asta vorbește liderul Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, care mai spune că fără susținerea moldovenilor din diasporă, economia Moldovei s-ar prăbuși.
„Un fenomen tot mai îngrijorător și vizibil în ultimii ani este scăderea numărului de moldoveni care se întorc acasă de sărbători. Am resimțit asta și în perioada Paștelui din acest an. Cauzele sunt evidente: multe familii s-au stabilit definitiv în afara țării și nu mai au la cine reveni în Moldova, iar altele nu-și mai permit costurile unei călătorii, pe fondul scumpirilor constante. În plus. În primul trimestru din 2025, remitențele oficiale au ajuns la doar 356 de milioane de dolari – cel mai mic nivel din ultimii trei ani”, se arată în mesajul lui Marian Lupu postat pe rețelele de socializare.
Politicianul subliniază că economia Republicii Moldova este prea dependentă de sprijinul moldovenilor de peste hotare.
„Banii moldovenilor nu vin în țară doar prin transferuri bancare. Mulți trimit prin rude, prieteni, transportatori sau carduri emise în alte țări. Dacă luăm în calcul toate sursele, suma totală se apropie de trei miliarde de dolari pe an, o cifră uriașă, dar care ne arată cât de fragilă este economia noastră, bazată în mare parte pe sprijinul celor plecați. Fără ajutorul constant din diaspora, economia Moldovei ar fi fost în colaps. Remitențele susțin consumul intern, echilibrul valutar și un minim de stabilitate socială. Dar acest colac de salvare începe să slăbească”, atrage atenția liderul Partidului „Respect Moldova”.
Marian Lupu a mai adăugat că soluția stă în politici interne eficiente, nu în vizite electorale sau promisiuni în prag de alegeri.
„În aceste zile, președintele țării se află într-o vizită peste hotare, unde are întâlniri cu moldoveni din diasporă. O acțiune evident electorală. Moldova are nevoie însă de mai mult decât aplauze, discursuri și promisiuni făcute în prag de alegeri. (…) Dacă vrem cu adevărat să reducem dependența de banii trimiși din afară, trebuie să reconstruim Moldova în jurul oamenilor care vor să trăiască aici, nu doar să ajute de la distanță”, a încheiat Marian Lupu.