Moldovenii stabiliți în străinătate își vor putea cumpăra locuințe prin intermediul Programului „Prima Casă”

Programul „Prima Casă Plus” va putea fi accesat și de moldovenii care nu au statut de angajat în R. Moldova. Totodată, a fost majorată valoarea maximă a locuințelor ce pot fi achiziționate. Guvernul a aprobat, astăzi, noi modificări pentru realizarea programului.

Astfel, locuințele vor putea cumpărate de liber profesioniști, avocați, executori judecătorești, mediatori, taximetriști, artiști, iar valoarea maximă a apartamentelor sau caselor ce pot fi achiziționate a fost majorată de la un milion de lei până la 2,5 milioane de lei. A crescut și perioada maximă de returnare a creditului – de la 25 la 30 de ani, transmite IPN.

Cota de garantare a creditelor solicitate pentru locuințele din afara municipiului Chișinău va spori de la 50% la 65% sau 70%, în funcție de localitate, astfel fiind facilitat accesul la locuințe decente pentru familiile din zonele rurale.

În același timp, cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca creditoare și să negocieze condiții mai avantajoase. Persoanele care au o locuință de până la 50 de metri pătrați vor putea participa repetat la program, pentru a procura o locuință mai mare.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *