Fostul vicepreședinte al Parlamentului și ministru al Culturii, Monica Babuc, este, de astăzi, noul șef al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de însăși Babuc, pe pagina sa de Facebook.
„Toate-s vechi și nouă toate)..De azi la Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a scris Babuc pe Facebook.
Fostul ministru al Culturii de la Chișinău în mai multe guverne, Monica Babuc a primit vot favorabil în ședința comisiilor pentru cultură și politică externă din Senatul României încă în data de 29 martie.
Ea a primit 13 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă”. Candidatura acesteia a fost propusă de către președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman, și aprobată ulterior de Ministerul Culturii, precum și de Ministerul Afacerilor Externe de la București.
Istoric de meserie, Monica Babuc a deținut, timp de peste șase ani, funcția de ministrul al Culturii și Educației, ulterior, timp de mai bine de un an, funcția de vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău.