
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a mulțumit României pentru sprijinul constant oferit în ultima perioadă, în special în urma crizelor energetice și de poluare a râului Nistru. Mesajul a fost transmis în cadrul unei întrevederi oficiale cu prim-ministrul României, Ilie Bolojan. Echipele din România au intervenit încă din prima zi, contribuind la instalarea barajelor absorbante și furnizând materialele necesare pentru limitarea efectelor poluării.
De asemenea, Premierul Alexandru Munteanu a apreciat sprijinul oferit de România în contextul crizei energetice, generate tot de atacurile Rusiei asupra liniei Vulcănești–Isaccea. Până la restabilirea liniei, alimentarea consumatorilor din Republica Moldova a fost asigurată inclusiv prin rute alternative, printre care cele patru linii de interconectare de 110 kV cu România.
„De la podurile care unesc malurile de Prut, rețelele de energie care aduc lumină în case, până la școlile și teatrele unde ne vorbim aceeași limbă, legătura noastră devine mai puternică ca niciodată”, a menționat Premierul Munteanu.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, părțile au analizat stadiul implementării proiectelor comune de interconectare, îmbunătățirea condițiilor de tranzit la frontieră pentru cetățeni și mărfuri, precum și colaborarea strategică în domeniile infrastructurii energetice și de transport, cu accent asupra preluării de către Portul Constanța a Portului Giurgiulești și a realizării Autostrăzii A8, Pașcani-Iași-Ungheni.