
Războiul din Ucraina ar putea intra într-o nouă fază în luna aprilie-mai 2025, odată cu demararea negocierilor pentru soluționarea acestuia, transmite Hürriyet. Potrivit unei analize a publicației turcești, înainte de începerea negocierilor oficiale, se așteaptă anunțarea unei încetări a focului, iar Turcia ar putea juca un rol semnificativ, cu președintele Recep Tayyip Erdogan în rol de mediator între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.
Un factor cheie în acest proces ar putea fi includerea fostului președinte american Donald Trump, care ar putea influența evoluția situației. Autoritățile turce consideră că, spre deosebire de 2022, când negocierile de la Istanbul nu au avut succes din cauza presiunii Statelor Unite și Marii Britanii de a continua războiul, acum Putin și Trump sunt interesați de o rezolvare pașnică a conflictului.
Între timp, liderul ucrainean Volodimir Zelenski, care ar fi pierdut sprijinul Washingtonului, ar putea fi nevoit să accepte inițierea negocierilor, notează sursa citată.
Ministrul de Externe turc, Hakan Fidan, a subliniat că războiul se apropie de o „fază critică”, iar Turcia este gata să sprijine eforturile pentru a ajunge la un acord de pace între Rusia și Ucraina.