
Nemulțumirea consumatorilor legată de suma compensațiilor este una firească, a declarat ministrul Muncii, Alexei Buzu, care îi îndeamnă pe moldovenii, care nu sunt de acord cu ajutorul acordat, să solicite o recalculare.
„Este o reacție firească. Această reacție am observat-o și în anii precedenți. Trebuie să înțelegem că atunci când avem peste 700 de mii de gospodării înregistrate, vorbim de aproximativ 1,4 milioane de cetățeni, chiar și 2-3% dintre aceștia, dacă sunt nemulțumiți și au anumite neclarități, este un număr semnificativ. Suntem gata să discutăm cu fiecare cetățean care are anumite neclarități, suspiciuni, să ne contacteze la linia verde, să ne scrie pe mail. Echipa este gata să examineze solicitări exacte. Dacă identificăm o eroare legate de anumite venituri, nu am ținut cont de anumiți membri, noi vom rectifica acest lucru și dacă se va demonstra erori, oamenii vor primi compensația modificată, inclusiv retroactiv”, a declarat ministrul Alexei Buzu după ședința de azi a executivului.
Oficialul a precizat că pentru luna decembrie compensațiile pentru consumatorii de gaz vor crește, în urma majorărilor de tarif.
Amintim, Ministerul Muncii a anunțat marți că, pentru luna noiembrie, vor oferi compensații la căldură și energia electrică pentru 634 de mii de familii, ceea ce reprezintă 90 la sută din numărul solicitanților de ajutor. Din aceste gospodării, 37% vor ridica o compensație de 800 de lei, iar restul familiilor vor primi până la 800 de lei, însă nu mai puțin de 300 de lei.