Nici în Germania nu e liniște. Se așteaptă proteste masive în 34 de orașe. Peste 160.000 de oameni s-au înscris online pentru manifestații

Și Germania se pregătește pentru proteste de amploare, programate pentru sâmbătă, 31 octombrie, în 34 de orașe ale țării. Peste 160.000 de persoane și-au anunțat online intenția de a participa la manifestațiile organizate de mișcarea „Gen Z regelt” („Generația Z se ocupă de asta”), pe fondul nemulțumirilor legate de creșterea costului vieții și de starea serviciilor publice.

Autoritățile au mobilizat forțe suplimentare de ordine, iar unii comercianți și-au baricadat vitrinele, de teama unor eventuale violențe și jafuri, relatează Reuters.

Protestele sunt anunțate inclusiv la Berlin, München, Frankfurt și Leipzig, fiind inspirate de mobilizările similare ale tinerilor din alte țări europene. Manifestanții cer mai multe investiții în educație și sănătate, măsuri pentru reducerea costurilor de trai și o implicare mai mare a tinerilor în luarea deciziilor. Printre revendicări se numără și opoziția față de serviciul militar obligatoriu.

Autoritățile germane se tem că manifestațiile, care coincid cu sărbătoarea de Halloween, ar putea fi deturnate de grupări extremiste. Potrivit presei germane, în unele orașe comercianții și-au protejat magazinele cu panouri de lemn, iar poliția a suplimentat efectivele pentru a preveni eventualele incidente.

La Leipzig, unde sunt așteptați aproximativ 2.500 de protestatari, poliția a anunțat măsuri suplimentare de securitate. Totuși, autoritățile precizează că nu dețin informații concrete despre pregătirea unor violențe coordonate și că se așteaptă, în general, la manifestații pașnice.

„Gen Z regelt” este o inițiativă informală și digitală a tinerilor, care a reușit să mobilizeze un val uriaș de proteste la nivel național în această toamnă. Mișcarea nu are structura clasică a unui partid politic sau a unui sindicat, ci funcționează ca o rețea descentralizată, organizată masiv prin rețelele sociale (TikTok, Instagram, Telegram, Reddit).

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...