Decizia de astăzi a Parlamentului Republicii Moldova de a adopta o lege care permite preluarea bunurilor unor cetățeni fără necesitatea unei decizii judecătorești a fost vehement criticată de fostul reprezentant al Moldovei la Comisia de la Veneția, Nicolae Eșanu.
Într-o declarație pe rețelele de socializare, juristul a subliniat că statul care restricționează drepturile propriilor cetățeni pe baza simplului fapt că un alt stat i-a inclus într-o listă de sancțiuni demonstrează nu doar impotența, ci și lipsa de demnitate. El a criticat juriștii care susțin astfel de concepte, afirmând că aceștia nu pot trezi decât sentimentul de milă sau dispreț.
„Statul care limitează drepturile propriilor cetățeni doar în baza simplului fapt că un alt stat i-a inclus într-o listă de sancțiuni face dovada nu doar că este impotent, dar și că nu are niciun pic de demnitate. Iar juriștii care promovează asemenea concepte nu pot trezi decât sentimentul de milă sau dispreț. Statele care se respectă nu acceptă să limiteze drepturile propriilor cetățeni nu numai în temeiul unor acte administrative, ci chiar și în temeiul sentințelor sau a hotărârilor de judecată adoptate de un alt stat”, a mai punctat juristul.
Eșanu a subliniat că statul are nu doar dreptul, ci și obligația de a sancționa sau limita drepturile persoanelor care au comis ilegalități la baza adoptării sancțiunilor internaționale, dar aceste sancțiuni ar trebui să se bazeze pe fapte concrete și nu pe deciziile altor state.
„Indiscutabil că statul are nu doar dreptul, dar și obligația de a sancționa sau limita drepturile persoanelor care au comis ilegalitățile care au stat la baza adoptării sancțiunilor internaționale. Însă sancționarea sau limitarea drepturilor trebuie să se facă anume pentru faptele ilicite concrete și nu din cauza că un alt stat a aplicat sancțiuni pentru respectivele fapte. Asta, desigur, dacă trăim într-un stat care cel puțin se preface că respectă normalitatea și nu într-o casă de nebuni”, a punctat Eșanu.