Nicu Popescu anunță că Republica Moldova va aplica sancțiuni mai multor cetățeni ruși

Republica Moldova va aplica sancțiuni mai multor cetățeni ruși și se va alinia în acest fel la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse pentru agresiunea contra Ucrainei, a declarat ministrul de Externe, Nicu Popescu, într-un interviu pentru Europa Liberă.  

„Este vorba predominant de interdicții de călătorie, înghețarea conturilor bancare sau a bunurilor acestor persoane fizice care sunt implicate într-o măsură sau alta în agresiunea contra Ucrainei”, a declarat Popescu, pentru Europa Liberă. 

El a mai adăugat că, deși decizia a fost luată, va mai dura până ce vor fi îndepliniți „toți pașii legali”. El nu a dat numele indivizilor care urmează să primească interdicție de intrare în R. Moldova, dare a spus că lista va include „circa 25 de persoane” și că „aproximativ jumătate” sunt cetățeni ruși.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram