Nicușor Dan și Volodimir Zelenski se vor întâlni la Chișinău de Ziua Independenței R. Moldova

Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se vor afla pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Administrația Prezidențială de la București, care a explicat și motivul pentru care șeful statului român nu a participat luni la festivitățile organizate la Kiev.

Palatul Cotroceni a precizat pentru HotNews că Nicușor Dan a fost invitat de Volodimir Zelenski la evenimentele din 24 august, organizate cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, însă participarea sa nu a fost posibilă din cauza angajamentelor interne asumate pentru această perioadă.

„Președintele României a primit cu gratitudine invitația președintelui Zelenski de a participa la evenimentele de Ziua Independenței. Această invitație a venit în contextul unei agende intense de contacte între cei doi lideri, care a consemnat mai multe întâlniri în ultima perioadă”, a transmis Administrația Prezidențială de la București.

Cotroceniul a confirmat însă că Nicușor Dan și Volodimir Zelenski se vor vedea pe 27 august la Chișinău, când R. Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea independenței. O altă posibilă reuniune între cei doi lideri este pregătită pentru jumătatea lunii septembrie.

În timp ce Nicușor Dan nu a mers luni la Kiev, partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, a participat la evenimentele organizate în capitala Ucrainei. Potrivit Administrației Prezidențiale, aceasta a fost prezentă, la invitația Elena Zelenski, la Summitul Primelor Doamne și al Primilor Domni.

Mirabela Grădinaru a fost întâmpinată la Kiev de Volodimir Zelenski și Elena Zelenski și s-a alăturat liderilor străini veniți în Ucraina pentru manifestările dedicate Zilei Independenței.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...