
Un posibil nivel ridicat de radiație a fost înregistrat în centrul vechi al Chișinăului. Pe strada Sfântul Andrei din sectorul Râșcani a intervenit o echipă specială a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a face verificările de rigoare.
IGSU anunță că echipe specializate CBRN ale instituției, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice, au intervenit în preajma unei gospodării de pe strada Sfântul Andrei nr. 20, după ce a fost recepționat un apel la 112 precum că nivelul de radiație la adresa indicată ar fi crescut.
La fața locului au fost îndreptați specialiști care efectuează măsurări și întreprind acțiuni de verificare și stabilire a sursei. Zona este asigurată pentru ca cetățenii să nu aibă acces în perimetrul verificat. La moment nu există pericol pentru oameni. Cercetările efectuate la fața locului urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.