Noapte de teroare în Ucraina. Morți și zeci de răniți în Harkov și Odesa în urma atacurilor rusești

Patru persoane au fost ucise și alte șase rănite în urma unui atac masiv lansat în cursul nopții de forțele ruse asupra unui terminal poștal din suburbiile orașului Harkov, potrivit Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.

Lovitura a provocat distrugeri semnificative ale clădirilor și mai multe incendii, pe o suprafață totală de aproximativ 500 de metri pătrați. Salvatorii au reușit să evacueze 30 de persoane, inclusiv două scoase de sub dărâmături. Operațiunile de căutare-salvare și stingere a incendiilor continuă, în condiții de risc din cauza bombardamentelor repetate.

„În prezent continuă operațiunile de salvare și stingere a incendiului. La fața locului, sub amenințarea permanentă a unor noi bombardamente, acționează unitățile DSNS”, au precizat reprezentanții serviciului de urgență.

În Odesa, un atac nocturn a rănit cinci persoane. Au izbucnit incendii într-o clădire nouă neutilizată, într-un centru de fitness, într-o clădire a unui liceu profesional și într-un garaj cu un autoturism, focarele fiind stinse rapid de pompieri.

Au fost avariate fațadele și geamurile a șase blocuri de locuințe și ale unei grădinițe, precum și două garaje și nouă autoturisme. Psihologii serviciilor de urgență au acordat sprijin pentru 14 persoane, inclusiv un copil. La intervenție au participat 65 de salvatori și 14 autospeciale.

În această dimineață, în majoritatea regiunilor Ucrainei a fost declarată alertă aeriană, după ce au fost detectate lansări de rachete balistice și drone de atac de pe teritoriul Rusiei.

Cu o zi înainte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia ar putea pregăti un nou atac masiv în perioada următoare.

„Drone pentru epuizarea apărării antiaeriene și rachete. Vor să profite de frig”, a declarat liderul de la Kiev.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...