Noi le dăm gaz, ei ne vând curent. Centrala de la Cuciurgan rămâne principalul furnizor de electricitate în R. Moldova

Energocom a prelungit contractul cu Centrala de la Cuciurgan, pentru iunie, și va achiziționa circa 303 mii de MWh. Potrivit unui anunț al întreprinderii, aceasta cantitate constituie 95% din consumul necesar al malului drept al râului Nistru. Prețul va fi de 66 de dolari pentru un MWh, adică cel agreat la sfârșitul lunii martie, pentru o perioadă de șase luni.

Restul energiei electrice, în special pentru orele de vârf, va fi achiziționată de pe bursa română OPCOM.  Asta în contextul în care, în data de 24 mai, Ucraina a suspendat exportul de electricitate în țările vecine. De atunci Energocom a înlocuit energia achiziționată de la Ukrhidroenergo cu energia procurată de pe OPCOM.

Luna viitoare, compania românească SN Nuclearelectrica SA continuă să aibă lucrări de mentenanță.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *