Noi percheziții la Bălți ce vizează o schemă de finanțare ilegală a partidelor. O persoană reținută și 800 de mii de lei ridicați de anchetatori

CNA și Procuratura Bălți anunță despre o schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede, provenite din Rusia. În urma unor alte 30 de percheziții, desfășurate în municipiul Bălți, anchetatorii au ridicat peste 800 de mii de lei ridicați, iar o persoană reținută, se spune într-un comunicat remis presei.

Potrivit CNA, desciderile au avut loc în contextul unei investigații privind fapte grave de finanțare ilegală a partidelor politice, spălare de bani și corupere electorală în circumstanțe agravante. Cercetările vizează un grup de persoane afiliate unei formațiuni politice, inclusiv factori de decizie, membri și simpatizanți, suspectați că ar fi pus în aplicare un plan infracțional înaintea alegerilor parlamentare programate din 28 septembrie, susține CNA.

Potrivit probelor administrate până în prezent, fondurile folosite în acțiunile ilegale ar proveni din Federația Rusă, de la membrii unei grupări criminale, fiind transferate prin intermediul unor conturi de criptomonede. Acestea au fost stratificate și lichefiate prin intermediul unor prestatori ilegali de servicii de schimb cripto, iar ulterior convertite în numerar și distribuite prin curieri către destinatarii finali. În timpul documentării, ofițerii anticorupție au reușit să identifice livrări în numerar în valoare totală de aproximativ 9.000.000 lei, realizate în mod netransparent.

Până la această oră, perchezițiile s-au soldat cu ridicarea a peste 800 de mii de lei (în mai multe valute), documente de evidență contabilă paralelă, dispozitive electronice de stocare a informației, precum și alte probe relevante pentru investigarea cazurilor de corupere a alegătorilor, spălare de bani și finanțare ilegală a partidelor politice. O persoană a fost reținută pentru 72 de ore, urmând a fi plasată în izolatorul CNA, se mai spune în comunicat.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...