
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu exclude că, în următoarea perioadă, ar putea fi înregistrate „cazuri letale” în urma prăbușirilor dronelor rusești pe teritoriul R. Moldova. Declarația a fost făcută la Guvern, în contextul dronei care a căzut miercuri seara la Mihăilenii Noi, raionul Râșcani.
„Nu excludem cazurile letale în următoarea perioadă. Atât timp cât continuă războiul, cât timp Federația Rusă atacă obiectivele civile, ucide oameni în Ucraina, aceste efecte pot fi răspândite și în alte țari din vecinătatea războiului”, a declarat ministrul Apărării.
De asemenea, Nosatîi crede că nu toate dronele ajung accidental în R. Moldova:
„Federația Rusă încearcă să transmită mesaje și aceste mesaje”, a declarat Nosatîi.
Amintim că că doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți, în urma unui atac al forțelor ruse în zona punctului de trecere Tudora – Starokazacie de la frontiera R. Moldova cu Ucraina, anunță Poliția de Frontieră. Potrivit informațiilor comunicate de Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, în intervalul orelor 23:35 – 00:05, punctul de trecere a frontierei Starokazacie a fost atacat de o dronă, iar alte două aparate de zbor fără pilot la bord au căzut în apropierea acestuia. Aparatele de zbor au căzut pe teritoriul Ucrainei. În urma atacului, a fost rănit ușor și un cetățean al R. Moldova.
Poliția a fost sesizată marți seara despre prăbușirea unei drone într-un lan cu floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani. În urma impactului s-au produs patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită.
La fața locului au intervenit serviciile specializate pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor. Zona a fost securizată, iar accesul cetățenilor a fost restricționat.
Tot marți, o altă dronă de tip „Shahed”, venită din direcția Ucrainei, a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova, după care s-a îndreptat spre România. În urma incidentului, spațiul aerian din zona centrală a Republicii Moldova a fost restricționat temporar, a anunțat Ministerul Apărării.
Sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat drona la ora 16:20. Aceasta s-a deplasat spre Tighina, prin regiunea transnistreană, iar la ora 16:32 zbura în direcția municipiului Chișinău.