
Cel puțin 24 de persoane au murit, inclusiv trei copii, în urma atacului lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 14 mai, potrivit datelor prezentate de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
Alte 47 de persoane au fost rănite în capitala ucraineană, printre acestea aflându-se și doi copii.
Una dintre cele mai grave lovituri a vizat un bloc de locuințe din Kiev, unde o întreagă scară a clădirii s-a prăbușit în urma impactului. Potrivit autorităților, 18 apartamente au fost distruse.
Echipele de salvare au continuat operațiunile de căutare printre dărâmături pe parcursul nopții și în această dimineața, existând temeri că numărul victimelor ar putea crește.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat în discursul său de joi seară că autoritățile analizează exact ce tipuri de arme au fost folosite în noul atac asupra capitalei ucrainene.
„Stabilim cu atenție ce arme – ce rachete și drone – au folosit rușii de această dată. Potrivit datelor preliminare, blocul de locuințe din Kiev a fost lovit de o rachetă de tip Kh-101”, a afirmat Zelenski.
Liderul ucrainean a susținut că racheta ar fi fost produsă în al doilea trimestru al acestui an, ceea ce, în opinia sa, demonstrează că Rusia continuă să importe componente, resurse și echipamente necesare producerii de rachete, ocolind sancțiunile internaționale.
„Oprirea schemelor prin care Rusia evită sancțiunile trebuie să devină o prioritate reală pentru toți partenerii noștri. Pregătim măsuri care să intensifice reacția noastră comună – sancțiunile trebuie să fie mai dureroase pentru Rusia”, a declarat Zelenski.