O casă din Sângerei, mistuită în urma a două incendii. Proprietarul, în vârstă de 72 de ani, se află în stare gravă la spital

O casă din orașul Sângerei a fost mistuită, noaptea trecută, de un grav incendiu. Patru echipaje de pompieri au luptat cu flăcările timp de mai multe ore. Salvatorii au reușit evacuarea unui copil din locuință, iar proiprietarul casei, în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri de gradul III pe surpafața corpului și se află acum în stare gravă la spital.

IGSU precizează că locuința a fost cuprinsă de două incendii, produse unul după altul. Prima dată, echipajele au fost solicitate luni seara, la ora 18.00. Din interiorul construcției auxiliare cuprinse de flăcări, salvatorii au evacuat două butelii de gaz, prevenind astfel riscul producerii unei explozii.

Până la solicitarea echipajelor de intervenție, oamenii au reușit să-l evacueze din locuință pe proprietarul locuinței. Primul incendiu a fost lichidat la ora 20:44. Peste trei ore, însă, salvatorii au fost alertați repetat întrucât un alt incendiu a izbucnit la această locuință. La fața locului au intervenit din nou patru echipe de pompieri și salvatori. În timpul misiunii, din zona focarului au fost evacuate trei butelii de oxigen, care prezentau pericol de explozie, acestea fiind transportate într-un loc sigur.

Incendiul a fost localizat la ora 01:11 și lichidat complet la ora 02:20. În urma arderii repetate, casa de locuit cu suprafața de 144 de metri pătrați, precum și bunurile materiale din interior au fost distruse în totalitate. În urma intervenției angajaților IGSU, construcțiile aflate în vecinătate au fost salvate de extinderea flăcărilor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...