O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României. Locuitorii din Tulcea și Constanța au primit mesaj RO-Alert

Sistemul de supraveghere radar al României a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Ministerul român al Apărării (MApN) a anunțat că a ridicat două avioane F-16 pentru a monitoriza traseul acesteia. De asemenea, există indicii că bucăţi dintr-o dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări.

„Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă. MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, transmite MapN într-un comuncat.

Locuitorii din județele Constanța și Tulcea au primit în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj RO-Alert prin care au fost atenționați că ar putea să cadă obiecte din spațiul aerian, după un atac al Rusiei asupra Ucrainei.

Alerta a fost dată pentru un interval de 90 de minute, iar oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în acest timp.

Este pentru prima dată când un astfel de mesaj este trimis și în județul Constanța, de la începutul războiului în țara vecină. Până acum au mai fost alertate doar județele Tulcea, Brăila și Galați.
Mesajul RO-Alert a venit puțin înainte de ora 3 dimineața și avertiza că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...