
O familie de patru persoane, originară din Republica Moldova și stabilită în Statele Unite, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în statul Virginia. Dmitri și Ecaterina Doncev, împreună cu cei doi copii ai lor, se îndreptau spre o nuntă în Carolina de Sud.
Potrivit autorităților, accidentul s-a produs pe autostrada Interstate 95, după ce un autocar a lovit un Chevrolet Suburban, care a fost proiectat într-un automobil Acura în care se afla familia Doncev. În urma impactului, cei patru membri ai familiei au murit. O altă victimă este o tânără de 25 de ani din Massachusetts, aflată în SUV-ul implicat în coliziune, scrie newsalert.md, care relatează AP.
Mai multe persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind în stare critică. Șoferul autocarului, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat și este acuzat de două capete de acuzare de omor involuntar, au anunțat autoritățile din Virginia.
Familia Doncev emigrase din Republica Moldova în 2008 și locuia în statul Massachusetts. Potrivit rudelor, Ecaterina pregătise deserturi pentru nunta la care urmau să participe, iar Dmitri călătorea spre Carolina de Sud împreună cu fratele său, aflat într-un alt vehicul.