Grav accident pe drumul național Chișinău-Ungheni, în preajma satului Rassvet din raionul Strășeni. O femeie de 38 de ani a murit, iar doi bărbați și un copil de șase ani au ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Vinovat de accident ar fi un șofer de 35 de ani, care a ieșit la depășire și a intrat frontal în alt autoturism. Femeia care a decedat era pasageră în mașina care a provocat impactul.
Potrivit poliției, la spital au ajuns cei doi șoferi și un copil de doar 6 ani, pasager în mașina care a intrat în depășire.