O importantă uzină de microelectronică din Breansk, producătoare de componente pentru rachetele Iskander, atacată de drone

Una dintre cele mai imprtante și mai mari uzine de microelectronică din Rusia a fost cuprinsă de un incendiu puternic în urma unui atac cu drone. Întreprinderea din orașul rusesc Breansk, aflat la 150 de kilometri de frontiera cu Ucraina, produce componente pentru rachetele balistice Iskander și pentru sistemul aerian de apărare „Panțir”.

„În urma exploziei provocată de o dronă căzută în zona de depozitare a întreprinderii a izbucnit un incendiu. Pompierii din Breansk au intervenit și au lichidat flăcările. Victime nu au fost înregistrate”, a declarat guverantorul regiunii Breansk, citat de UNN.ua.

În total, noaptea trecută, regiunea Breansk a fost ținta a 13 drone lansate de forțele ucrainene. Atacul asupra uzinei nu a fost confirmat de autoritățile locale, dar a fost semnalat de locuitorii din zonă. Conform unor date publice, în 2017, 94% din produsele întreprinderii de microelectronică, supusă atacului, au fost fabricate pentru necesitățile Ministerului rus al Apărării.

Uzina deservește concerne importante din Rusia și produce piese pentru sistemele de apărare antiaeriană „Panțir” și sistemele de rachete Iskander.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...