O nouă moarte suspectă la Moscova în rândul „elitelor”. Vicepreședintele companiei „Transneft” a murit după ce a căzut de la etaj

Vicepreședintele companiei ruse de stat „Transneft”, Andrei Badalov, în vârstă de 62 de ani, a murit vineri dimineață, după ce a căzut de la etajul 10 al apartamentului său situat pe șoseaua Rubliovka, o zonă rezidențială de lux aflată la vest de Moscova. Potrivit mai multor surse media ruse, inclusiv canalele Telegram Baza, Mash și Shot, decesul a survenit pe loc.

Ancheta este în curs, iar autoritățile verifică circumstanțele incidentului. Surse citate de agenția TASS afirmă că versiunea preliminară este sinuciderea.

Andrei Badalov ocupa funcția de vicepreședinte al „Transneft” din 2021, fiind responsabil de digitalizare, tehnologia informației și automatizarea proceselor. Înainte, a activat în cadrul institutului de cercetare „Voshod”, implicat în dezvoltarea sistemelor guvernamentale automatizate.

Moartea sa se adaugă unei serii de decese suspecte în rândul elitelor din sectorul energetic rus, survenite după începutul invaziei ruse în Ucraina. Printre acestea se numără cazurile lui Ravil Maganov (președinte al consiliului de administrație „Lukoil”), Vitali Robertus (vicepreședinte „Lukoil”), Aleksandr Subbotin (ex-vicepreședinte „Lukoil”), precum și alți foști directori din „Gazprom”, „Gazprombank”, „Novatek” sau „Urals Energy”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...