
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a revenit astăzi la ședința Consiliului Municipal cu propunerile de numire a doi viceprimari – Olesea Pșenițchi și Victor Pruteanu. Dacă la ședința precedentă proiectele nu au întrunit numărul necesar de voturi, astăzi acestea nici nu au fost incluse pe ordinea de zi, transmite IPN.
Propunerea de includere a subiectului nu a fost susținută de niciun consilier municipal, inclusiv de cei ai fracțiunii Partidului Mișcarea Alternativă Națională, condus de Ion Ceban. Aceștia s-au abținut de la vot. În lipsa voturilor necesare, proiectele privind numirea celor doi viceprimari nu a fost incluse pe ordinea de zi.
Potrivit legislației, viceprimarul este ales la propunerea primarului general prin decizia Consiliului municipal, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie este exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive sau nu întrunește numărul necesar de voturi de două ori la rând, primarul general poate numi viceprimarul prin dispoziție, care este ulterior adusă la cunoștința Consiliului.
În prezent, Olesea Pșenițchi conduce Direcția generală finanțe, iar Victor Pruteanu este consilier în Cabinetul primarului general.