
Cinci echipaje de pompieri au intervenit, azi-dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din sectorul Râșcani al Capitalei. Salvatorii au reușit evacuarea la timp a unei persoane care a rămas blocată în locuința cuprinsă de flăcări.
Incendiul a distrus grav apartamentul de la etajul al patrulea al unui bloc de pe strada Nicolae Dimo. Potrivit IGSU, incendiul a fost lichidat timp de jumătate de oră de la recepționarea apelului la 112.
Salvatorii au reușit să oprească răspândirea flăcărilor către alte locuințe. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.