
Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba din casă, în care tocmai aprinsese focul. Tragedia a avut loc marți în satul Ivanovca Nouă din raionul Cimișlia. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de vecini, care au alertat serviciile de urgență.
Potrivit IGSU, s-a stabilit că incidentul s-a produs în urma utilizării sobei fără de a fi curățată, ceea ce a dus la acumularea de gaze toxice în interiorul locuinței. În acest context, salvatorii atenționează repetat cetățenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiu, în vederea prevenirii riscurilor de intoxicație cu monoxid de carbon sau de incendii.
Pompierii îndeamnă oamenii să atragă o atenție deosebită procesului de întreținere în stare funcțională a sobelor și coșurile de fum. Acestea trebuie periodic să fie curățate de funingine sau alte obiecte care pot bloca evacuarea fumului.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să aerisească permanent încăperile unde arde focul în sobă sau funcționează aparatele electrice de încălzit locuințele.
Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 51 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 93 de persoane au avut de suferit, dintre care 16 persoane, inclusiv 3 minori, au decedat.