
Poliția investighează un caz produs în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași, în care este implicată o tânără de 19 ani. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta, în circumstanțe care urmează să fie stabilite de anchetatori.
Potrivit Poliției, oamenii legii au fost alertați de prietena tinerei, care, revenind la locuința închiriată în care acestea locuiau, și-a găsit prietena împreună cu cei patru tineri, într-o situație care a determinat-o să solicite imediat intervenția autorităților.
Din cercetările preliminare reiese că tânăra ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, în împrejurări care urmează să fie elucidate în cadrul anchetei, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima.
Anchetatorii au stabilit preliminar că tânăra îi cunoscuse pe cei patru prin intermediul rețelelor de socializare, iar cu unul dintre ei s-ar fi întâlnit anterior și ar fi avut o relație intimă.
Victima urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și administrarea probelor necesare în dosar.
Poliția a inițiat o anchetă penală, iar cei patru tineri s-au prezentat de bunăvoie la organul de urmărire penală, unde sunt desfășurate toate acțiunile procesuale necesare pentru stabilirea completă și obiectivă a împrejurărilor cazului.