Octavian Iachimovschi pleacă de la Procuratura Anticorupție. Șeful adjunct al instituției a depus cererea de demisie

Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, demisionează după un mandat de doi ani și jumătate. Potrivit cererii depuse, demisia a fost solicitată din 1 octombrie.

Octavian Iachimovschi și-a început activitatea în cadrul Procuraturii Anticorupție în iunie 2011. În ultimii ani, el era responsabil de investigațiile mai multor episoade din dosarul fraudei bancare.

Iachimovschi a participat de două ori la concursul pentru șefia Procuraturii Anticorupție, în 2022 și 2025, dar a pierdut competiția în fața Veronicăi Dragalin și, respectiv, în fața lui Marcel Dumbrăvan.

În 2024, s-a înscris și la concursul pentru funcția de procuror general, unde a mai participat și actualul membru al CSJ, Ion Munteanu. Deși a obținut cel mai mare scor, selecția a fost anulată de Consiliul Superior al Procurorilor din cauza unor abateri în proceduar de evaluare. Ulterior, Ion Munteanu a câștigat concursul.

În mai 2025, Ion Munteanu a plecat de la șefia Procuraturii Generale pentru cel de judecător la Curtea Supremă de Justiție, iar Iachimovschi a vrut să preia interimatul. Totuși, Alexandru Machidon a fost ales în această funcție de către Consiliul Superior al Procurorilor, care ulterior a și câștigat concursul.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...