Odesa trece sub Administrație Militară care va guverna alături de Consiliul Local. Un apropiat al lui Zelenski se autoproclamă primar interimar

Orașul Odesa a inaugurat oficial Administrația Militară a Orașului (MVA), structură care va funcționa în paralel cu Consiliul Local, potrivit site-ului Administrației Militare a Regiunii Dnepropetrovsk. Noul organism va prelua principalele atribuții de conducere, însă consilierii municipali și comitetul executiv își vor continua activitatea, a precizat Igor Koval, actual primar interimar al orașului.

„Administrația Militară a Orașului va funcționa ca o entitate juridică separată. Puterile principale revin acesteia, dar Consiliul Local, comitetul executiv și consilierii vor continua să lucreze. Nimeni nu dizolvă Consiliul Local – acesta va funcționa în continuare. Legea prevede o distribuție clară a responsabilităților între administrația militară și Consiliul Local”, a declarat Koval, citat de Mezha.net.

Decizia de înființare a Administrația Militară vine în urma unui apel public înregistrat pe site-ul președintelui Ucrainei de către cetățeanul Ivan Kazaciuk, după furtuna devastatoare din 30 septembrie. Petiția, care a strâns rapid semnăturile necesare, a determinat administrația prezidențială să analizeze cazul.

Pe 14 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a dispus verificarea situației și adoptarea măsurilor corespunzătoare, iar pe 15 octombrie a semnat decretul de înființare a Administrației Militare a Orașului Odesa.

Conducerea Administrației Militare a fost încredințată generalului Serghei Lisak, fost șef al Administrației Militare a Regiunii Dnepropetrovsk. Originar din Odesa, Lisak este ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și veteran al operațiunilor din estul țării (ATO). El a condus anterior SBU în regiunea Jitomir (2020–2022) și administrația militară din Dnepropetrovsk până în februarie 2023.

Modelul de guvernare introdus la Odesa prevede o împărțire clară a competențelor între Administrația Militară și Consiliul Local, pentru a asigura echilibrul între controlul democratic asupra bugetului și eficiența operațională în situații de criză.

În paralel cu instituirea Administrației Militare, scena politică din Odesa este marcată de o dispută privind conducerea orașului. Pe 16 octombrie, Igor Koval, secretarul Consiliului Local și apropiat al partidului prezidențial „Slujitorul Poporului”, s-a autoproclamat primar interimar al Odesei, notează Kyiv Independent.

Koval, în vârstă de 70 de ani, este politolog și președintele Universității Naționale din Odesa. El și-a justificat decizia prin articolul 42 al Legii Ucrainei privind autoguvernarea locală, care prevede că secretarul consiliului preia temporar atribuțiile în caz de demitere, deces sau incapacitate a primarului.

Numirea survine la două zile după ce președintele Zelenski a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia ucraineană fostului primar Ghenadii Truhanov, suspectat că ar deține cetățenie rusă – acuzație pe care acesta o respinge ferm.

Truhanov declara miercuri că se consideră în continuare edilul orașului și că își va exercita funcția până la o decizie oficială a Consiliului Local. Avocații săi solicită copia decretului prezidențial și pregătesc acțiuni în instanțele ucrainene, precum și plângeri către organizații internaționale și state partenere, inclusiv Statele Unite.

„Documentele prezentate de SBU sunt false. Președintele Zelenski a fost indus în eroare. Nu am cerut niciodată cetățenie rusă și nu am deținut un astfel de pașaport”, a afirmat Truhanov, explicând că a fost eliberat din serviciul militar în Rusia la 15 ianuarie 1992, înainte de intrarea în vigoare a legii care acorda automat cetățenie rusă militarilor aflați pe teritoriul Federației Ruse.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...