„Odiseea”, cel mai bun debut din cariera lui Christopher Nolan. Filmul a încasat 264 de milioane de dolari în primul weekend

Noul film al regizorului Christopher Nolan, „Odiseea”, a avut cel mai bun debut din cariera cineastului, încasând 264,1 milioane de dolari la nivel mondial în primul weekend de la lansare, potrivit publicației Variety.

Din totalul încasărilor, 139,6 milioane de dolari au provenit din cinematografele internaționale, iar 124,5 milioane de dolari din Statele Unite și Canada.

Performanța depășește precedentul record al lui Nolan, stabilit în 2012 de „The Dark Knight Rises” („Cavalerul Negru: Legenda renaște”), care a debutat cu încasări globale de 249 de milioane de dolari.

Totodată, „Odiseea” a înregistrat al treilea cel mai bun debut cinematografic al anului, fiind depășită doar de „Super Mario Galaxy”, cu 372,5 milioane de dolari, și „Toy Story 5”, cu 312 milioane de dolari.

Potrivit Variety, rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât filmul are o durată de aproape trei ore și nu face parte dintr-o franciză consacrată.

Christopher Nolan a semnat atât scenariul, cât și regia peliculei, inspirată din celebra epopee a lui Homer.  

Distribuția reunește nume importante de la Hollywood, printre care Matt Damon, Tom Holland, Anne Hathaway, Robert Pattinson, Lupita Nyong’o, Zendaya, Charlize Theron, Elliot Page, Jon Bernthal și John Leguizamo.

Filmul a fost lansat în peste 70 de țări, cele mai mari încasări internaționale fiind obținute în Marea Britanie și Irlanda (17,4 milioane de dolari), Franța (13,7 milioane de dolari) și Italia (11,5 milioane de dolari).

„Odiseea” este, de asemenea, primul lungmetraj filmat integral cu camere IMAX. În acest format, pelicula a generat 51,8 milioane de dolari la nivel mondial, dintre care 22,2 milioane de dolari au provenit din afara Statelor Unite și Canadei. Proiecțiile IMAX au reprezentat 23% din încasările totale ale filmului și 16% din veniturile obținute pe piețele internaționale.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...