Ofițerii anticorupție anunță că au descins cu percheziții la un inspector fiscal suspectat că a luat mită de 200 de euro

Un inspector fiscal este vizat într-o anchetă a CNA și a Procuraturii Anticorupție, fiind bănuit de luare de mită și trafic de influență. Ofițerii anunță că au organizat percheziții la locuința și în biroul angajatului Fisc.

Potrivit anchetei, funcționarul fiscal ar fi primit 200 de euro, beneficiind suplimentar de servicii evaluate la 3000 de lei din partea reprezentantului unei companii. Banii și serviciile ar fi fost pretinse pentru a influența un coleg din cadrul Serviciului Fiscal de Stat să soluționeze favorabil un material aflat în examinare, referitor la o presupusă încălcare a legislației fiscale de către agentul economic.

Persoana vizată este cercetată în stare de libertate. În contextul perchezițiilor efectuate, Serviciul Fiscal de Stat și-a reiterat deschiderea pentru cooperare și acordare a sprijinului necesar structurilor de drept în vederea elucidării cazului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...