Olesea Stamate pune la îndoială corectitudinea inițiativei de comasare a procuraturilor specializate: „Mai întâi trebuie să avem o evaluare”

Deputatul PAS, fost șef al Comisiei juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, pune la îndoială și critică modul în care este promovată inițiativa de lichidare a Procuraturii Anticorupție și PCCOCS prin crearea unei singure instituții specializate, proces susținut de partidul de la guvernare. Stamate spune că, în primul rând, trebuie să există o evaluare clară a legislativului privind activitatea acestor procuraturi, așa cum s-a făcut, câțiva ani în urmă, în cazul Centrului Național Anticorupție.

„Dacă vrem eficientizarea luptei împotriva corupției și criminalității organizate pornim de la o evaluare. Ce anume nu a fost bine, ce nu s-a făcut, ce trebuia să fie făcut. Nu am văzut o asemenea evaluare propriu-zisă. Când am preluat mandatul, Comisia juridică și cea de securitate a făcut evaluarea CNA pentru ultimii 3-4 ani. Atunci am analizat foarte complex fiecare indicator de performanță al CNA. Am văzut câte dosare istorice sunt, până la 800, unele dintre ele aveau termen de 5-7 ani, stăteau prăfuite pe raftul CNA. Mulți indicatori care ne dădeau de înțeles că performanța CNA era sub nivelul așteptărilor. În acest caz, nu am văzut o evaluare. Dacă să faci o evaluare și depistezi neajunsuri, hai să vedem care sunt cele mai bune mijloace pentru a le înlătura sau a face activitatea acestor instituții mai eficiente. Așa ar trebui să arate un proces normal”, a declarat Olesea Stamate la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Amintim, conform unei inițiative a Ministerului Justiției, domeniile anticorupție și crimă organizată urmează să fie coordonate de o singură instituție specializată, ceea ce înseamnă lichidarea Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Cauze Speciale, care urmează să fuzioneze. Acest proces, dacă va fi aprobat de legislativ, va duce inevitabil la demisia șefilor celor două procuraturi specializate, Veronica Dragalin și Victor Furtuna.

La mijlocul lunii, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că este nemulțumită de activitatea Procuraturii Anticorupție. Președintele a spus că, în prezent, „instituțiile lucrează insular și nu există o înțelegere a tabloului”. 

Inițiativa este criticată de experții din domeniu care susțin că măsura este una pripită, riscantă, fără fundamentare și promovată netransparent. De asemenea, această „reorganizare” ar putea fi percepută ca regres de către partenerii din Uniunea Europeană.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...