Acum 110 ani, în 27 septembrie 1914, se stingea din viață, la Castelul Peleș din Sinaia, Regele Carol I, după 48 de ani de domnie, cea mai lungă din istoria românilor. Întemeietorul României moderne, Carol I, este și cel care a obținut independența țării după războiul din 1877-1878, iar trei ani mai târziu România fiind proclamată regat.
Reprezentant al unei dinastii nobile europene – de Hohenzollern, prinţul german a preluat tronul, în 1866, a unei ţări proaspăt unită, fragilă și aflată în criză. A făcut cu greu faţă scandalurilor politice şi comportamentului „oriental” al elitei politice româneşti. A fost pe cale să abdice, dar nu a făcut-o.
Și-a început domnia în 1866, la șapte ani de la Unirea Principatelor Moldovei și Valahiei. În cei 48 de ani de domnie a reuşit să schimbe faţa României. A scos-o din „apăsătoarea şi înjositoarea suzeranitate turcească” şi a transformat-o într-un stat de prim rang în estul Europei. Perioada 1866-1914 a însemnat o etapă de mari progrese pentru România, atât în plan politic, economic şi social, cât şi în plan demografic şi cultural. După Războiul de Independență din 1877-1878 a adus, după lungi secole, Dobrogea în trupul țării și asigurând, în premieră, ieșirea la mare a României.
Țara a intrat într-un amplu proces de modernizare. A fost dezvoltată industria, au fost construite căi ferate, gări, porturi, a fost realizat un sistem naţional de apărare, armata a fost modernizată, economia a cunoscut o importantă dezvoltare, au fost construite clădiri noi.
În ceea ce priveşte politica externă, Carol a dus o neutralitate activă, militând pentru aplanarea divergenţelor şi menţinerea statu-quo-ului teritorial. Pe plan intern, a decis să acţioneze ca un factor moderator, să calmeze spiritele şi să nu îngăduie răfuielile politice. În acest sens a instaurat “rotativa guvernamentală”, menită să asigure stabilitatea vieţii politice.
Carol I, deşi era de neam german şi descendent din marea familie a Hohenzollernilor, s-a identificat cu aspiraţiile naţiunii în fruntea căreia a fost ales, reuşind să menţină ordinea în stat şi să cultive un climat de rigoare, absolut necesar într-un proces de modernizare, fapt ce i-a adus un prestigiu incontestabil şi un loc de onoare în istoria României, mulţi cetăţeni ai acestei ţări situându-l în rândul celor mai mari români ai tuturor timpurilor.
Regele Carol I s-a căsătorit, la vârsta de 30 de ani, în 1869, cu prințesa Elisabeta, descendentă a unor nobili dintr-un ducat german. Regina, care a fost poetă și eseistă, având pseudonimul literar Carmen Sylva, a contribuit enorm la dezvoltarea artei și culturii române din secolul al XIX-lea. Cuplul regal a avut o fetiţă, principesa Maria, născută în 1870, însă aceasta a murit de scarlatină când era doar o copilă. După această tragedie, Carol şi Elisabeta nu au mai avut copii, lăsând familia domnitoare fără moştenitori la tronul dinastic.
Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, în Biserica Episcopală, ctitorită de Neagoe Basarab şi refăcută în timpul domniei sale. Peste doi ani, în 1916 a murit și Regina Elisabeta, care, la fel, a fost înmormântată la Curtea de Argeș. După moartea regelui, la domnie a venit nepotul său Ferdinand I, cel care peste patru ani avea să înfăptuiască Marea Unire.
