Now Reading: Omagiu lui Ștefan Ciobanu, la 143 de ani de la naștere. Istoricul basarabean care a luptat pentru afirmarea limbii române și Unirea cu România
- 01
Omagiu lui Ștefan Ciobanu, la 143 de ani de la naștere. Istoricul basarabean care a luptat pentru afirmarea limbii române și Unirea cu România
Omagiu lui Ștefan Ciobanu, la 143 de ani de la naștere. Istoricul basarabean care a luptat pentru afirmarea limbii române și Unirea cu România
La 11 noiembrie 1883, în satul Talmaza, din ținutul Tighinei, se năștea Ștefan Ciobanu, una dintre cele mai importante personalități intelectuale și politice originare din Basarabia. Istoric, filolog, profesor universitar, publicist și membru titular al Academiei Române, acesta și-a dedicat o mare parte din viață cercetării trecutului românesc, afirmării culturii naționale în provincia aflată atunci sub stăpânire rusă și luptei pentru Unirea Basarabiei cu România.
Provenit dintr-o familie de răzeși basarabeni, Ștefan Ciobanu a urmat școala primară în localitatea natală, apoi Școala Normală din Bairamcea și Școala Normală din Chișinău. În paralel, și-a completat studiile liceale, absolvind în 1905 Liceul nr. 1 de băieți din Chișinău. Pentru a-și putea continua pregătirea, a activat o perioadă ca profesor suplinitor la aceeași instituție, strângând banii necesari studiilor universitare.
În 1907 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Kiev, secția slavo-rusă, pe care a absolvit-o în 1911. Aici l-a avut drept mentor pe academicianul Vladimir Peretz, care i-a orientat cercetările spre documentele referitoare la istoria literaturii și culturii românești păstrate în arhivele din Ucraina, Rusia și Polonia. Această pregătire avea să-i marcheze întreaga carieră științifică, transformându-l într-unul dintre cercetătorii importanți ai literaturii române vechi și ai istoriei culturale a Basarabiei.
Și-a început activitatea publicistică și științifică în 1912, concentrându-se asupra manuscriselor, documentelor și vechilor tipărituri românești, în special asupra literaturii religioase și a legăturilor culturale dintre Moldova și lumea slavă. Printre lucrările sale de referință se numără „Dosoftei, mitropolitul Moldovei și activitatea lui literară” (1915), „Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă”, „Dimitrie Cantemir în Rusia” (1925), „Chișinăul. Monografie” (1925), „Basarabia. Monografie” (1926), „Cetatea Tighina” (1928), „Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918” (1929) și „Începuturile scrisului în limba românească” (1941).
Revenirea sa în Basarabia, în 1917, a coincis cu intensificarea mișcării naționale a românilor basarabeni, în care s-a implicat activ. Într-o perioadă în care limba română era marginalizată în școli și în administrație, Ștefan Ciobanu a devenit unul dintre susținătorii hotărâți ai introducerii limbii materne în învățământ și ai reorganizării sistemului educațional pe baze naționale. A fost apropiat de intelectualii care promovau renașterea națională, între care poetul Alexei Mateevici, și s-a implicat în activitatea politică a vremii.
A fost ales membru al Sfatului Țării, organul reprezentativ al Basarabiei, devenind și membru al comitetului director al acestuia. În contextul transformărilor politice din 1917-1918, a susținut Unirea Basarabiei cu România, votată la 27 martie 1918, în stil vechi, respectiv 9 aprilie, în stil nou. Pentru el, Unirea nu reprezenta doar o decizie politică și teritorială, ci și o oportunitate de revenire a provinciei la spațiul cultural și lingvistic românesc.
După Unire, Ștefan Ciobanu a primit responsabilitatea reorganizării învățământului din Basarabia, fiind director general al învățământului în perioada 2 aprilie 1918 – 1 februarie 1921. La 27 aprilie 1918, a dispus, împreună cu ajutorul său, Andrei Scobioală, constituirea comisiilor pentru elaborarea noilor programe școlare, în vederea introducerii limbii române în sistemul educațional din provincia dintre Prut și Nistru. A fost una dintre primele măsuri importante prin care noua administrație urmărea să schimbe structura unui învățământ organizat timp de peste un secol după modelul imperial rus.
A continuat să activeze în învățământ, predând la Liceul „Alecu Russo” din Chișinău, pe care l-a și condus între 1921 și 1928. În paralel, a contribuit la formarea unei noi generații de intelectuali și profesori basarabeni. Între 1919 și 1923 a condus revista „Școala Basarabiei. Revista pentru educație națională”, publicație dedicată reformării și dezvoltării învățământului românesc din provincie.
Recunoașterea valorii sale științifice a venit timpuriu. În 1918, Ștefan Ciobanu a fost ales membru titular al Academiei Române, devenind unul dintre cei mai tineri reprezentanți ai mediului academic românesc din acea perioadă. Între 1926 și 1938 a fost profesor titular la Catedra de istoria literaturii române vechi a Facultății de Teologie din Chișinău, instituție aflată în cadrul Universității din Iași. Din 1938 și-a continuat activitatea la București, ca profesor titular la Facultatea de Litere și Filosofie.
Aprecierea de care se bucura în mediul academic a fost confirmată și prin alegerea sa în funcția de vicepreședinte al Academiei Române, pe care a exercitat-o între 1944 și 1948. În paralel cu activitatea universitară și de cercetare, a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice, secția Basarabia, implicându-se în protejarea patrimoniului istoric și cultural al provinciei.
Ștefan Ciobanu a avut și o carieră politică la nivel central. În 1940, a fost numit ministru al Cultelor și Artelor în guvernul condus de Gheorghe Tătărescu. În această calitate, a participat la Consiliile de Coroană din 27 iunie 1940, convocate în urma ultimatumurilor sovietice prin care Uniunii Sovietice i se cerea României să cedeze Basarabia și nordul Bucovinei. În cadrul dezbaterilor, s-a pronunțat împotriva acceptării cedării teritoriale și pentru apărarea țării. Era vorba despre o tragedie care afecta direct provincia în care se născuse și căreia îi dedicase o mare parte din viață.
Ștefan Ciobanu s-a stins din viață la 28 februarie 1950, la București, lăsând în urmă o operă științifică importantă și o contribuție esențială la afirmarea culturii românești în Basarabia. Cercetările sale despre literatura română veche, istoria provinciei dintre Prut și Nistru și mișcarea națională din anii 1917-1918 continuă să reprezinte repere pentru istoriografia românească.
