
Cetățenii moldoveni și toate instituțiile statului aduc azi cinste tricolorului. Republica Moldova marchează 36 de ani de la adoptarea oficială a Drapelului de Stat. Tricolorul – albastru, galben și roșu – a fost desemnat simbol național în 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ de la Chișinău.
În această dimineață, a avut loc o ceremonie oficială în fața Guvernului, dedicată Zilei Drapelului de Stat, la care au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, miniștri, ofițeri și subofițeri din Brigada cu Destinație Specială „Fulger”, militari ai Gărzii de Onoare a Armatei Naționale și Orchestra Prezidențială.
„A onora drapelul înseamnă a ne cunoaște trecutul și a ne respecta istoria, fiecare culoare spune caracterul și tradițiile poporului nostru. Aceste trei culori spun povestea noastră, o poveste pe care o scriem în fiecare zi. Sub acest drapel, înaintașii noștri au luptat pentru libertate. Sub același drapel avem datoria să construim viitorul. Le mulțumim tuturor celor care poartă tricolorul cu mândrei în lume și în țară. Moldova e acolo unde suntem noi, moldovenii, pentru că Moldova nu e un loc, e un popor și pentru că iubim trecutul suntem un neam nemuritor”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Data de 27 aprilie a fost declarată drept Ziua Drapelului de Stat în 23 aprilie 2010. În această zi este marcată și Ziua Stemei de Stat.