
Generalul Zalujnîi anunță de la Londra un program politic pentru Ucraina. În condițiile în care legitimitatea lui Zelenski este pusă sub semnul întrebării nu doar de Rusia și în momentul când scaunul prezidențial de la Kiev este cutremurat de un gigantic scandal de corupție.
Generalul Zalujnîi spune lucrurilor pe nume, dincolo de propagandă: obiectivul Rusiei este demantelarea statului ucrainean (părerea mea: pe Putin nu-l interesează la modul real noi teritorii decât din perspectivă geopolitică). În acest moment avem în desfășurare un război de uzură care merge în favoarea Rusiei, contra-ofensivele ucrainene au eșuat.
Zalujnîi propune deschis o soluție de tip coreean: înghețarea conflictului și reclădirea Ucrainei. Singurele garanții reale sunt desfășurarea de arme nucleare și trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei (părerea mea: asta indiferent de aderarea la UE sau garanții „de tip NATO”, singura cale de descurajare a Rusiei este prezența trupelor occidentale în Ucraina, orice alte garanții pe hârtie rămân garanții pe hârtie, precum Memorandumul de la Budapesta pe care se chinuie Viktor Orban să-l refacă, dar nu ține chiar de el.)
Opiniile prezente ale lui Zalujnîi erau considerate erezii în urmă cu unul, doi, trei ani. Acum sunt afirmate deschis. Problema cu scenariul coreean este că în 1953 SUA aveau strategia îngrădirii URSS – plus trupe pe teren. În prezent nu cred că există o strategie SUA de îngrădire a Rusiei. Zalujnîi propune o nouă arhitectură de securitate europeană în care Ucraina să fie piatra de temelie – Rusia vrea o arhitectură de securitate europeană în care să domine militar UE, obiectivul suprem ar fi anularea doctrinei lordului Ismay.
Mutarea lui Zalujnîi este un atac direct la Zelenski, în esență spune că strategia Ucrainei este eronată și riscă să ducă la dispariția statului ucrainean/ intrarea lui sub controlul Rusiei. Cum zicea Vasile Dâncu și mulți nu l-au crezut: războiul din Ucraina se va încheia cu negocieri – asta ar fi varianta bună, că dacă se încheie prin capitulare va fi trist de tot.
Autor: George Damian (sursa: Facebook)