OPINII | Mihai Gribincea: De la Babele la Palatul Victoria. Semnificația unei nominalizări istorice

Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României depășește persoana politicianului și transmite un mesaj puternic comunităților românești rămase în afara frontierelor României.

Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României va continua, fără îndoială, să provoace dezbateri aprinse. Unii îi reproșează apropierea de fostul președinte Traian Băsescu, alții invocă rezultatele modeste obținute de PMP în ultimii ani sau contestă oportunitatea unei asemenea nominalizări într-un moment politic complicat.

Aceste discuții sunt firești într-o societate democratică. Totuși, ele riscă să lase în umbră semnificația profundă a gestului făcut de președintele Nicușor Dan.

Dincolo de controversele de moment, desemnarea lui Eugen Tomac reprezintă un eveniment cu o încărcătură simbolică aparte pentru milioane de români care trăiesc în afara frontierelor actuale ale statului român.

Pentru prima dată în istoria României postcomuniste, un reprezentant al comunităților istorice românești rămase în afara frontierelor țării după cel de-al Doilea Război Mondial este desemnat pentru funcția de prim-ministru al României. Nu este un detaliu biografic lipsit de importanță. Dimpotrivă. Este un semnal politic cu o semnificație ce depășește cu mult persoana lui Eugen Tomac.

Timp de decenii, românilor rămași în Basarabia, nordul Bucovinei sau sudul Basarabiei li s-a repetat că aparțin unui alt spațiu politic și identitar. Frontierele impuse prin forță au încercat să transforme o ruptură administrativă într-una națională. Realitatea istorică demonstrează însă contrariul.

Prin această nominalizare, statul român transmite un mesaj simplu și puternic: apartenența la națiunea română nu este determinată de locul nașterii, ci de identitatea și destinul comun al românilor.

În cazul lui Eugen Tomac, semnificația este cu atât mai mare cu cât acesta provine dintr-o comunitate românească istorică din sudul Basarabiei, teritoriu aflat astăzi în componența Ucrainei. Parcursul său politic reprezintă, într-un anumit sens, povestea unei generații de români care, deși au rămas în afara frontierelor României, nu au încetat să se considere parte a națiunii române.

Există și o coincidență istorică ce merită subliniată. Eugen Tomac s-a născut în satul Babele din sudul Basarabiei, aceeași localitate în care s-a născut, în 1859, viitorul mareșal și prim-ministru al României Alexandru Averescu. Dincolo de simbolismul acestei coincidențe, ea amintește că spațiul românesc aflat astăzi în afara frontierelor României a dat de-a lungul timpului personalități care au contribuit decisiv la construirea și consolidarea statului român modern.

Averescu s-a născut într-o epocă în care frontierele politice nu reprezentau criteriul principal al apartenenței naționale. La aproape un secol și jumătate distanță, un alt fiu al satului Babele este desemnat pentru funcția de prim-ministru al României. Contextul istoric este, desigur, diferit, însă această coincidență are o puternică valoare simbolică.

Desigur, în istoria României au existat și alte personalități născute în Basarabia care au ocupat funcții importante în stat.

De exemplu, Alexandru Bârlădeanu, găgăuz născut la Comrat în Basarabia, ajuns după „revoluția” din 1989 Președinte al Senatului. Numai că între cele două cazuri există o diferență esențială. Bârlădeanu a aparținut generației care a venit la putere odată cu instaurarea regimului comunist și a fost readus în prim-plan după 1989 de Ion Iliescu. Eugen Tomac aparține însă unei generații formate după căderea comunismului și afirmate într-un cadru democratic și european.

Poate fi amintit și cazul fostului președinte Emil Constantinescu, născut la Tighina. Situațiile nici în acest caz nu sunt comparabile. Constantinescu provenea dintr-o familie originară din Vechiul Regat, aflată temporar în Basarabia. În cazul lui Eugen Tomac, vorbim despre un reprezentant al comunităților românești istorice rămase în afara frontierelor României după al doilea Război Mondial.

Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României are, în opinia noastră,  și o dimensiune geopolitică. De-a lungul întregii sale activități publice, Eugen Tomac s-a identificat cu susținerea parcursului european al Republicii Moldova, cu apărarea drepturilor românilor din afara frontierelor și cu consolidarea relațiilor euroatlantice ale României. În actualul context regional, desemnarea sa poate fi interpretată și ca o reafirmare a orientării occidentale a statului român.

Pentru Republica Moldova însă, semnificația este și mai profundă.

Indiferent dacă va reuși sau nu să obțină votul Parlamentului, simplul fapt că un reprezentant al comunităților istorice românești din afara frontierelor actuale ale României a fost considerat apt să conducă Guvernul României reprezintă un precedent politic și simbolic de primă importanță.

Este, totodată, un mesaj adresat tuturor românilor din afara frontierelor actuale ale țării: drumul către cele mai înalte funcții ale statului nu este închis celor care s-au născut la Chișinău, Cernăuți, Ismail, Babele sau în diaspora. Națiunea română nu se reduce la granițele unui stat, iar destinul său nu poate fi limitat de frontiere trasate în urma unor tragedii istorice.

Poate că adevărata semnificație a acestui moment nu constă în șansele lui Eugen Tomac de a deveni prim-ministru, ci în mesajul transmis generațiilor de români de pe ambele maluri ale Prutului: frontierele pot despărți state, dar nu pot anula apartenența la aceeași comunitate istorică, culturală și națională.

În acest sens, desemnarea lui Eugen Tomac depășește persoana politicianului și intră deja în registrul simbolurilor. Iar uneori simbolurile au o forță pe care calculele politice de moment nu o pot anticipa.

Autor: Mihai Gribincea (Sursa: Reunirea.com)