OPINII | Victor Nichituș: Un parteneriat româno-ucrainean cu ecouri spre Republica Moldova

România și Ucraina au semnat ieri, 12 martie 2026, un Parteneriat strategic bilateral dar și tei acorduri de cooperare. Primul acord prevede sprijin din Ucraina pentru construirea în România a unei capacităţi de producere a dronelor, al doilea acord se referă la domeniul energiei iar obiectivul primar fiind realizarea a două interconectoare pentru energia electrică, primul urmând să fie realizat până la finalul anului 2026. Al treilea acord semnat se referă la drepturile minorităţii româneşti din Ucraina.

După semnarea documentelor, preşedintele român, Nicuşor Dan, a considerat că momentul este unul în care cele două state își asumă încrederea reciprocă. Șeful statului român a făcut trimitere la neînțelegerile care au existat între cele două state – România și Ucraina s-au certat pe Bucovina, pe Insula Șerpilor și pe canalul Bîstroe.

„De aceea, documentul pe care l-am semnat este foarte important. În document şi în discuţiile avute am vorbit despre războiul din Ucraina, despre continuarea sprijinului oferit de România, despre cooperarea noastră militară şi, în special, despre producţia comună de drone în România. Am reafirmat sprijinul nostru diplomatic în toate formatele în care putem să îl exercităm în UE şi NATO pentru o poziţie corectă şi pentru sprijinul pe care aceste organisme să îl aducă Ucrainei în războiul pe care îl duce” a declrat presei Nicu;or Dan.

Negocierile pentru semnarea Parteneriatului Strategic România-Ucraina au fost lansate în octombrie 2023, în timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis. Potrivit presei de la București, documentul ar fi trebuit să fie gata în aproximativ un an. E clar că dincolo de evaporarea neîncrederii istorice între România și Ucraina, au existat negocieri fierbinți care au dus până la anularea unei vizite a președintelui român la Kiev, din cauza restricționării dreptului românilor din Ucraina de a învăța în limba maternă.

Sunt sigur că, în cele trei documente există puncte care nu au fost date publicități și care sunt secrete. E logic să presupun că dosarul transnistrean a fost/este discutat, având în vedere interesul Kievului de a-și securiza frontiera și interesul României de a sprijini Chișinăul.

Amintesc că anterior autoritățile de la Kiev și-au manifestat public intenția de a „pacifica” regiunea transnistreană, teritoriu necontrolat de autoritățile de la Chișinău unde se află amplasat Grupul Operativ al Trupelor Ruse. Autoritățile moldovene s-au împotrivit ferm amestecului militar ucrainean în regiunea transnistreană. România, dar și întreaga comunitate internațională, consideră regiunea separatistă drept parte a Republicii Moldova.

Parteneriatul româno-ucrainean nu este doar un acord bilateral, ci un instrument geopolitic cu trei direcții: Consolidarea securității României prin cooperare militară și energetică; Sprijinirea Ucrainei în războiul cu Rusia și în apropierea de UE/NATO; Proiectarea stabilității asupra Republicii Moldova, cu accent pe energie și, cel mai probabil, pe regiunea transnistreană.

Autor: Victor Nichituș

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...