Opoziția parlamentară critică activitatea Guvernului: Multă vorbă, zero rezultate!

Opoziția parlamentară a criticat activitatea Guvernului, după ce premierul Dorin Recean a prezentat în plenul Parlamentului raportul de activitate pentru anul 2023.

Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au venit la ședința de astăzi cu pancarte pe care au scris: „PAS, nu miorlăiți atâta! La treabă!”, „Miniștri bogați – popor sărac”, „PAS, la tomberonul istoriei”, „Multă vorbă, zero rezultate!” etc.

În timpul unor luări de cuvânt, mai mulți deputați au evidențiat incompetența guvernaților, menționând că promisiunile de vremuri mai bune s-au materializat doar în majorarea salariilor miniștrilor, în timp ce restul populației a suferit din cauza sărăciei, transmite IPN.

Deputatul Diana Caraman a declarat că oamenii pleacă pe un capăt din țară. Și nu pentru că în regiune este război, dar pentru că în țară nu au unde munci, nu-și mai văd viitorul aici, nu au oportunități de dezvoltare.

„Stimați cetățeni, singura soluție pentru a salva țara este demisia necondiționată a Guvernului. Majoritatea cetățenilor își doresc acest lucru”, afirmă deputatul.

La rândul său, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menționat că autoritățile tot invocă reforma justiției, dar aceasta rămâne nefuncțională.

„Dacă ar fi existat o reformă veritabilă, guvernanții ajungeau să fie trași la răspundere pentru corupție, pentru privatizări ilegale și achiziții publice defectuoase, pentru închiderea universităților și pentru indexări necorespunzătoare”, a declarat Batrîncea.

Deputatul Vasile Bolea a spus că realitatea pe care o trăiește populația este diferită de ceea ce prezintă guvernanții în rapoarte și că Guvernarea a suferit un eșec lamentabil în domenii importante.

„Realitatea pe care o văd oamenii în fiecare zi nu are nicio legătură cu rapoartele pe care le întocmesc ONGiștii voștri pentru a le prezenta curatorilor care vă dictează cum să conduceți și să băgați o țară în sărăcie, în doar 3 ani de zile. Realitatea este departe de fotoliile și cortegiile în care vă aflați. În acești ani de guvernare PAS noi am văzut cum pensiile se indexează contrar Constituției, salariile la unele întreprinderi nu se achită cu lunile, schemele la vamă și la procurarea energiei electrice și a gazului continuă și chiar înfloresc, tot felul de licitații trucate, concursuri fraudate și promisiuni goale că vom trăi într-o țară de vis. Despre asta oamenilor nu vreți să le vorbiți prin rapoarte?”, a menționat Bolea.

Deputatul Eduard Smirnov a criticat plecarea miniștrilor din sala plenului imediat după prezentarea raportului, fără să asculte luările de cuvânt ale parlamentarilor (sub pretextul ședinței Guvernului, convocate pentru ora 16.00).

„Executivului, desigur, îi este greu să asculte discursurile opoziției, pentru că situația este dezastruoasă. Țara degradează, cresc prețurile, poporul sărăcește, tinerii pleacă masiv din țară pentru o viață mai bună peste hotare.

Am ascultat discursul premierului și mi-am dat sama că trăim într-o țară de aur, avem cea mai dezvoltată țară din lume, din Europa. La noi e totul bine, avem cele mai mici prețuri, iar toți oamenii sunt fericiți. De fapt, locuim în cea mai săracă țară, în care s-a instalat acest regim totalitar PAS. Vreau să-i întreb pe cetățeni – viața voastră s-a îmbunătățit măcar puțin? Păi, iată, aceasta este guvernarea PAS”, a declarat, la rândul său, deputatul Alexandr Nesterovschi.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...