Până acum, 36 de moldoveni s-au înscris pentru a vota prin poștă în Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud, noile state incluse în acest proces

Până acum, peste 950 de cetățeni moldoveni s-au înregistrat pe platforma specială a CEC pentru a putea vota prin corespondență la parlamentarele din 28 septembrie. Este vorba despre 10 state, unde acest mecanism va fi testat la scrutinul din toamnă. Pentru prima dată, acest model a fost aplicat în Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud, unde până acum și-au arătat intenția de a vota prin poștă doar 36 de moldoveni sau puțin sub 4 la sută din numărul tuturor înregistrărilor de până acum.

Cetățenii din cele 10 state selectate mai au la dispoziție două săptămâni pentru înscriere, cererile urmând să fie recepționate până în 14 august. Până acum, cele mai multe solicitări au fost transmise din SUA și Canada, unde s-au înregistrat 506 și, respectiv, 282 de votanți.

Potrivit CEC, înregistrarea este una obligatorie pentru cei care doresc să voteze prin poștă și are ca scop întocmirea listelor electorale și estimarea logisticii necesare pentru trimiterea plicurilor și altor materiale.

Procesul se realizează online, prin intermediul paginii vpc.cec.md, administrată de Comisia Electorală Centrală. Alegătorul trebuie să completeze un formular în care să menționeze adresa poştală completă la care solicită să fie trimis plicul cu materiale pentru votare, adresa de e-mail şi numărul de telefon, fotografia cu faţa sa efectuată simultan cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot.

Amintim că la prezidențialele din toamna trecută, aproximativ 1800 de moldoveni s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență, iar, într-un final, plicurile au fost trimise de peste 1300 de persoane.

La alegerile din 2024, sistemul a fost testat doar în șase state, SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, iar pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie lista a fost extinsă cu alte patru state – Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud.  

La scrutinul prezidențial, pentru acest sistem au fost cheltuite aproximativ 20 de milioane de lei, iar la parlamentarele din acest an au fost alocate puțin peste 12 milioane de lei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...