Veteranii de război care au participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, persoanele care au luptat în Afganistan, participanții la cel de-al Doilea Război Mondial, precum și cei care au rămas cu dizabilități în urma acestor conflicte, vor primi alocații mai mari cu 250 de lei, de la 1 ianuarie 2024. Un proiect în acest sens a fost aprobat în prima și a doua lectură de Parlament.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, de majorare vor beneficia și soții/soțiile veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și unul dintre părinții participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. Pentru majorarea alocațiilor, vor fi alocate 82 de milioane de lei.
În total, vor beneficia 26 910 persoane. 21 419 au luptat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, 5 351 au participat la acțiunile de luptă din Afganistan, iar 140 de persoane sunt participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv foști deținuți în lagărele de concentrare fasciste și în ghetouri în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.